ȘEDINȚA COMISIEI DE MANAGEMENT AL SITUAȚIILOR DE CRIZĂ A COMUNEI VATICI
La data de 21 septembrie 2026, în incinta Primăriei comunei Vatici, s-a desfășurat ședința ordinară a Comisiei de Management al Situațiilor de Criză a comunei Vatici.
În cadrul ședinței au fost analizate mai multe probleme importante care țin de siguranța cetățenilor, prevenirea incendiilor și capacitatea de intervenție în situații de urgență.
🔴 1. Prevenirea incendiilor și situația poligonului de deșeuri
În cadrul primului subiect a luat cuvântul domnul Stici Afanasie, șef adjunct al Direcției Situații Excepționale municipiul Orhei, care a atras atenția asupra necesității de a manifesta mai multă responsabilitate și prudență în prevenirea incendiilor.
Cetățenii sunt îndemnați să nu trateze cu neglijență acțiunile care pot provoca incendii, în special arderea deșeurilor și a vegetației uscate. Un foc lăsat nesupravegheat poate transforma în câteva minute o situație aparent neînsemnată într-un pericol pentru gospodării, bunuri, mediul înconjurător și, cel mai important, pentru viața și sănătatea oamenilor.
👉 Prevenirea incendiilor începe cu fiecare dintre noi. O atitudine responsabilă, respectarea regulilor de siguranță și informarea celor din jur pot preveni pierderi și situații care ar putea fi evitate.
Facem apel către toți locuitorii comunei Vatici să manifeste responsabilitate și să nu pună în pericol, prin neglijență, propria gospodărie și siguranța întregii comunități.
❄️ 2. Pregătirea instituțiilor pentru perioada rece 2026–2027
Conducătorii instituțiilor din comună au informat că sunt asigurați cu cele necesare pentru perioada rece.
În cazul instituțiilor unde există lipsuri privind mijloacele de prevenire și stingere a incendiilor, Administrația Publică Locală va acorda sprijin pentru remedierea acestora.
Siguranța copiilor, angajaților și a tuturor persoanelor care se află în instituțiile publice trebuie să rămână o prioritate.
💧 3. Sursele de apă, căile de acces și mijloacele de intervenție
Cu regret, la discutarea acestui subiect nu a fost prezent niciun reprezentant al ÎM „Servicii Comunale Vatici”.
În aceste condiții, problema nu a putut fi analizată în detaliu, iar întreprinderea nu a avut posibilitatea să prezinte situația existentă, propuneri sau soluții concrete.
Subliniem că, atunci când sunt discutate probleme care țin direct de siguranța comunității și capacitatea de intervenție în situații de urgență, implicarea celor responsabili este necesară și trebuie să fie una reală și constantă.
📌 CE URMEAZĂ?
În perioada apropiată, Comisia de Management al Situațiilor de Criză a comunei Vatici urmează să fie convocată din nou, pentru a continua analiza problemelor și pentru a identifica soluții concrete și asumate.


